Curățenia rapidă și eficientă de sărbători

Nimeni nu-și dorește să-și consume energia și puținele zile de concediu de Sărbători făcând curățenie, dar o adevărată sărbătoare nu se poate trăi la justa ei valoare decât într-o ambianță plăcută, imaculată, plăcut decorată, în care domnește ordinea și bunul gust.

Iată, în cele ce urmează, câteva reguli esențiale care te vor ajuta să obții efectul scontat cu minium de efort, dar necesitând totuși maximum de organizare.

  1. Pregătește terenul, eliberând spațiul prin aranjarea, reorganizarea și depozitarea tuturor lucrurilor aflate în degringoladă. Este pasul care îți va lua, probabil, cel mai mult timp, dar el este, inevitabil tot atât de necesar pentru restul etapelor. Procedează secvențial, eliberând câte o încăpere pe rând. Nu uita de hol, debara, dulapuri și alte spații de depozitare care, acum ignorate, îți vor da ulterior bătăi de cap;
  2. Reia apoi, pas cu pas, fiecare încăpere, începând de sus în jos, cu ferestrele larg deschise, pentru o bună aerisire: curăță de praf sau de pânze de păianjen tavanul, pereții, galeriile, șterge partea de sus a mobilei, geamurile, ușile, apoi eliberează podeaua, bate, aspiră și curăță covorul. Dacă optezi pentru o curățare temeinică, poți recurge la un serviciu de spălat covoare, sau la un serviciu de curatare saltele la domiciliu, curatare canapele Bucuresti, cum este cel oferit de curatampeloc.ro. Cu prețul unei manopere de calitate, profesionale, te va scuti de un efort în plus și îți va garanta igienizarea impecabilă a locuinței.
  3. Atacă curajos baia și bucătăria: două dintre cele ai provocatoare spații ale casei, deoarece presupun o muncă mult mai migăloasă. Înarmează-te cu răbdare, încăpățânare și, bineînțeles, câteva produse de curățare perforante. Nu uita de mănușile menajere, vitale în asemenea momente.
  4. Spălatul pe jos și dusul gunoiului va constitui ultimul pas al glorioasei acțiuni întreprinse în spiritul curățeniei generale, înainte de pregătirea strategică, propriu-zisă, pentru Sărbători (stabilirea meniului, reconfigurarea festivă a spațiului, pregătirea veselei, a paharelor și a tacâmurilor de ocazie etc.). Nu uita de micile detalii decorative care vor contribui la crearea unei atmosfere de vis.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor referitoare la cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri. Pentru alte detalii, va rugam sa accesati pagina Politică de Confidențialitate.