Periuța și pasta de dinți
Sunt multe lucruri banale din existența noastră, de care ne folosim zi de zi (electricitatea, telefonul), fără a mai ști și fără a ne mai întreba măcar despre resorturile prin care funcționează, cum au apărut, cine s-a gândit să le inventeze. Două dintre cele mai banale sunt periuța și pasta de dinți, împletite în existența lor, încă de la început.
Primul instrument destinat curățirii dinților datează din anul 3500 Î.H., din Egipt, și consta într-o crenguță ascuțită la un capăt și roasă, cu fibrele ieșite, la celălalt capăt, care îndeplinea, astfel, un dublu rol: de scobitoare (pentru îndepărtarea resturilor alimentare dintre dinți) și de perie (pentru curățarea suprafeței dinților de diverse depuneri). Pasta de dinți pe care o foloseau era de fapt un amestec de flori măcinate și sare, piper.
Următoarea atestare a periuței de dinți datează din secolul VII Î.H. și consta într-o crenguță similar folosită de popoarele islamice, însă periajul era încărcat cu valențe ale ritualului sacru. Curățarea dinților se făcea ritualic, de cinci ori pe zi și preceda momentul rugăciunii.
Trecerea de la crenguțe de copac la ceva ce se apropie de modelul actual al periuțelor, au făcut-o chinezii, în secolul VII d.H. Ei le confecționau din fire de păr de porc prinse de bețișoare de bambus sau de bucăți de os. Această versiune s-a răspândit și în Europa, unde părul de porc a fost înlocuit cu părul de cal (mai moale și mai puțin aspru pentru gingii). Pastele de dinți antice erau variate și includeau ingrediente abrazive dintre cele mai interesante: de la piatra ponce, cenușă, la coji de ou pisate, coji de stridii sau oase zdrobire, amestecate, de obicei, pentru o respirație mai bine mirositoare, cu mentă, scoarță de copac, diverse flori.
Anul 1780 este anul nașterii periuței de dinți moderne, în Anglia, pe care o datorăm lui William Addis și revelației pe care a avut-o acesta în timpul petrecut la închisoare. A perforat o bucată de os, în care a introdus și a lipit mănunchiuri mici de păr de cal. În 1857 primul brevet de invenție a periuței de dinți în America l-a obținut Hiram Nichols Wadsworth, dar producția în masă a acestor dispozitive a fost mult mai târzie, după 1885.
Până la apariția pastei de dinți așa cum o cunoaștem azi, se foloseau diverse pudre de dinți: cărbune pulverizat, cretă, cărămidă, sare, amestec de apă oxigenată și bicarbonat de sodiu. Abia în anul 1892, doctorul Washington Sheffield din Connecticut, inspirat de pictorii francezi care foloseau vopsea din tuburi, a introdus pasta de dinți într-un tub pliabil. Patru ani mai târziu, în New York, compania Colgate a produs pentru prima dată pastă de dinți la tub.
Odată cu inventarea nailonului în 1938 a devenit posibilă, la scară mare, producția periuțelor de dinți, dar spălatul zilnic pe dinți s-a consacrat ca un obicei răspândit abia mult mai târziu. De exemplu, în Statele Unite, abia după cel de-al doilea război mondial, soldații întorși acasă au generalizat această rutină în cadrul familiilor lor. Prima periuță de dinți electrică a fost inventată în 1954, în Elveția, și a fost preluată mai târziu cu 10 ani și de către americani. Criticat inițial, fluorul a fost introdus în compoziția pastei de dinți după 1950, de cei de la Procter & Gamble. În zilele noastre, pastele de dinți cunosc o diversitate de ingredient și variante puse atât în slujba igienei, cât și a funcției de albire și odorizare a dinților.
Urgente stomatologice – www.cabinetstomatologicsector2.ro
Tot americanii, în 2003, au fost aceia care au decretat periuța de dinți drept cea mai utilă, indispensabilă invenție. La fel de indispensabile pentru sănătatea noastră ar trebui să fie și vizitele periodice la dentist, și nu doar atunci când avem urgente stomatologice sau devine inevitabilă o extractie masea. Clinica stomatologică Elveto Dent (despre care puteți afla mai multe accesând www.cabinetstomatologicsector2.ro), vă stă la dispoziție cu promptitudine și profesionalism.
